Grupul Ana Hotels, controlat de familia lui George Copos, redeschide hotelul Europa din Eforie Nord, după finalizarea unui proces de modernizare, investiție de circa 14 milioane de euro.
Concentrații foarte mari de Escherichia Coli sunt depistate, ocazional, în apa mării, în mod obișnuit, concentrația de E. Coli este de ordinul zecilor și, rar, al sutelor. Weekend-ul trecut au fost situații când a depășit 1.300, cum s-a întâmplat, în punctul NĂVODARI III, relatează Agenția de presă Rador, care citează Radio Constanța.
THR Marea Neagră, companie din portofoliul fostei SIF Transilvania, organizează la finalul acestei luni licitații pentru vânzarea unor unități hoteliere, cele mai multe în stațiunea Eforie Nord.
Eforie Nord este la acest moment stațiunea cea mai aglomerată de pe litoral, urmată de Costinești. Hotelierii din Mamaia vin în forță cu reduceri masive la toate tarifele, hotarâți sa recupereze ce se mai poate dintr-un sezon cu probleme.
Două rulote instalate în zona pietonală pe plaja Belona din Eforie Nord au luat foc.
După un sezon foarte bun pentru turismul românesc, THR Marea Neagră, compania care concentrează deținerile SIF Transilvania pe litoralul românesc, și-a majorat veniturile la 9 luni cu o cincime. Profit net de peste 16 milioane lei.
Sezonul estival este în plină desfășurare și nevoia noastră de relaxare este din ce în ce mai mare. Așa s-a ivit ocazia de a sta de vorbă despre terapii spa la Marea Neagră cu două doamne minunate: pe de-o parte cu Iuliana Tasie, managerul Hotelului Europa din Eforie Nord, unul dintre cele mai luxoase hoteluri de pe litoralul românesc și pe de altă parte cu dr. Mihaela Cucu, directorul medical al centrului Ana Aslan Health Spa. Ne-au prezentat noul concept de vacanță, comprimat de fapt în 3 cuvinte: Refresh, Relax, Revive.
Activitatea a opt unități de alimentație publică din stațiunile Eforie Nord și Eforie Sud a fost oprită în urma mai multor nereguli ce pun în pericol sănătatea turiștilor, depistate de comisarii Protecției Consumatorilor într-o acțiune organizată timp de două zile, a informat marți șeful Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Constanța, Horia Constantinescu.
Un hotel de patru stele din Eforie Nord va fi amendat de Ministerul Turismului cu o sancțiune cuprinsă între 8.000 și 50.000 de lei, după ce unitatea a cazat un turist într-o cameră care nu era finisată, hotelul aflându-se în plin proces de renovare.
Pe fondul unui declin cu 21% al veniturile, compania hotelieră THR Marea Neagră din portofoliul SIF Transilvania a realizat pierderi de 8,33 milioane lei la S1, apropiate de cele din perioada similară a anului trecut.
Zona Lacului Belona din Eforie Nord urmează să fie modernizată în cadrul unui proiect cu finanțare europeană în valoare de 4,5 milioane de euro, lucrările prevăzând, printre altele, ecologizarea lacului, consolidarea malurilor, amenajarea promenadei prin crearea de alei pietonale și piste pentru bicicliști.
Compania THR Marea Neagră prin care SIF Transilvania deține participații la mai multe unități hoteliere pe litoralul românesc și-a majorat pierderile cu aproape o treime.